Muzeul Marinei Române din Constanța a organizat comemorarea scriitorului Ion Aramă

Muzeul Marinei Romane added an event.

30 Septembrie 2017

Cu prilejul întâlnirii promoțiilor și în prezența urmașilor marelui scriitor, începând cu ora 10.00, în Salonul expozițional „Comandor Dimitrie Știubei” va fi vernisată o expoziție cu obiecte ce au aparținut scriitorului Ion Aramă, urmând ca în Sala de conferințe „Clio” să fie prezentate volumele: „Câmpia de foc” și „Trecătoarea de fier” reeditate în 2017 de Editura Univers, precum și ultimul număr al revistei „Marea Noastră” unde se regăsește un amplu articol despre Ion Aramă, semnat de fiica sa, Marina Quarticelli .

SEP30

Interested

Să ne amintim de Ion Aramă

Sat 10 AM UTC+03 · Muzeul Marinei Romane · Constanta, Romania

You like Muzeul Marinei Romane

S-A ÎNTÂMPLAT ÎN SEPTEMBRIE
26 SEPTEMBRIE 2004:
13 ANI DE CÂND SCRIITORUL ION ARAMĂ A TRECUT ÎN NEFIINȚĂ

Din amintirile fiicei sale Marina Quarticelli:
Tatăl meu, Ion Aramă, Jean pentru prieteni, a fost unul din cei mai cunoscuți și mai iubiți scriitori militari români de la sfârșitul secolului trecut. Cărțile sale, publicate între 1959 și 2002, ocupă un întreg raft de bibliotecă (30 de volume originale, la care se adaugă 9 traduceri din literatura universală). Critica literară a vremii l-a așezat între Jean Bart și Radu Tudoran, fiindcă mare parte a romanelor sale au fost despre marinari și pentru marinari. În romanele sale istorice a ilustrat eroismul soldaților români, realizând o cronică literară a primului și celui de-al doilea război mondial. Cărțile lui Ion Aramă au avut mai mult succes la public decît la critica literară, dovadă fiind faptul că au fost publicate în tiraje foarte mari, atingând și 100.000 de exemplare ce se epuizau rapid din librării și care au ajuns de trei ori în topul vînzărilor de carte din Romania.
Ion Aramă s-a născut pe 18 octombrie 1936, la București, fiul lui Dumitru și al Niculinei Aramă. Tatăl lui, fost timonier pe pachebotul „Împăratul Traian”, i-a înfierbîntat imaginația cu povestiri de pe mare și l-a îndemnat spre Liceul Militar de Marină din Galați. Acolo și-a găsit dragostea pentru mare și pentru viața ostășească, dar și colegii, cu care a rămas prieten pentru tot restul vieții. În anii de liceu a trimis reportaje și poezii la „Flota patriei”, gazeta Marinei Militare, din Constanța. A fost remarcat de tânărul locotenent Constantin Lambă, care s-a dus personal la Galați, pentru a-l cunoaște și, după terminarea liceului, a fost cooptat în echipa redacțională de la „Flota patriei”.
În 1953, elev fiind la Liceul Militar de Marină, a navigat cu celebra navă școală „Mircea”, și, câțiva ani mai tîrziu, în 1967 și 1968, (în ciuda faptului că avea rău de mare!) a însoțit echipajul navei școală în alte două călătorii care i-au fost sursa de inspirație pentru volumul „Cu Bricul Mircea în jurul Europei” – note de călătorie, publicat la Editura Militară în anul 1970. Acest volum este un reportaj cultural pitoresc, în spiritul lui Calistrat Hogaș și Geo Bogza, dar și un document istoric pentru Marina Militară română. Elevii Școlii de marină sunt personajul colectiv al cărții, care, cu această ocazie, își dau examenul de ofițer. Solidaritatea echipajului în fața stihiilor dezlănțuite ale mării transpare din relatarea unui episod dramatic din trecutul NS „Mircea”, întâmplat în 1965, când un uragan a fost gata să-l îngroape în cimitirul de corăbii din golful Biscaia.
Anii 1955 – 1968 au constituit perioada romantică a vieții lui Ion Aramă, după cum obișnuia să spună cu nostalgie. În 1958 a cunoscut-o pe mama mea, Maria Munteanu din Galați. A fost o dragoste la prima vedere, după un an s-au căsătorit și au locuit la Constanța. După scurt timp s-au mutat la Mangalia, ca urmare a dislocării acolo a Comandamentului Marinei Militare și a ziarului „Flota patriei”. În 1961 s-a născut primul lor copil, Ștefan Sorin. În timpul cât a fost redactor la „Flota Patriei”, Jean Aramă a participat la zeci de trageri și exerciții militare pe mare și a cunoscut viața cotidiană a marinarilor cu problemele lor, pe care le-a abordat în cărțile sale. Multe din romanele și povestirile sale au la bază întîmplări reale. Ca urmare, după apariția fiecărei cărți, soldați și ofițeri de marină încercau să se indentifice cu personajele acestora spunând prietenilor și cunoscuților că ei au fost cei care l-au inspirat pe tata.
De exemplu, romanul „Furtuna Albă” a pornit de la o întâmplare reală, un tînăr comandant de vedetă torpiloare a ieșit în larg în mijlocul unei furtuni pentru a salva o șalupă. Vedeta a fost grav avariată, dar a fost adusă la țărm prin eforturile supraomenești ale comandantului și echipajului. Tata a fost trimis să scrie un reportaj despre acest incident, care a devenit apoi subiect de roman.
Jean era un om extrem de plăcut și sociabil, îi plăcea să vorbească cu oamenii, să le asculte poveștile, bucuriile și durerile. Aceste fapte de viață au fost sursa principală pentru cărțile lui. Ziua lucra la ziar, călătorea și făcea reportaje, apoi, după ce venea acasă, se apuca de scris până noaptea tîrziu și, de multe ori, îl prindea dimineața. Tata a avut noroc cu o soție bună și înțelegătoare ca mama, care l-a susținut în activitatea lui creatoare și care i-a fost alături până la sfîrșitul vieții.
Omul și scriitorul Ion Aramă a înțeles dilema celor de pe mare, care au două iubite – una, acasă, pe țărm, și cealaltă, marea. Romanul „Rapsodie Albastră” (cartea mea preferată!) este un alt exemplu de realism cotidian, în care autorul surprinde asprimea vieții pe mare și dificultatea marinarilor de a împăca viața de familie cu cariera de militar. Personajul principal, căpitanul Emil Armașu, este un om ambițios, dedicat trup și suflet navei și echipajului pe care îl conduce. Dar, cum se întîmplă deseori în viață, Emil se îndrăgostește de o persoană nepotrivită, Anda, o tânără absolventă de liceu, care nu-i înțelege dragostea pentru profesie și pentru mare. Povestea de dragoste nu se termină cu happy end, cei doi protagoniști urmând destine diferite.
În a doua perioadă a vieții sale, în anul 1968, Jean Aramă s-a mutat împreună cu familia la București, unde, până în 1981, a fost redactor-șef la Editura Militară, redactând peste 150 de cărți.
Aici a continuat să-și perfecționeze stilul, lucrând cu Ion Grecea, Nicolae Tăutu și Gheorghe Bejancu, cunoscuți scriitori de carte inspirată din viața militarilor români, care i-au fost și mentori.
Între 1981 și 1987 a fost redactor principal la ziarul „Apărarea patriei”, apoi redactor-șef adjunct la revista „Viața militară”. A fost membru al Consiliului de conducere al colegiului de redacție al revistei „Viața militară”, precum și membru al biroului „Cenaclului scriitorilor militari”. Cunoscător al limbilor engleză, franceză și rusă, s-a implicat în editarea versiunilor pentru străinătate a revistei „Viața militară”, devenită după decembrie 1989 „Viața armatei”, după cum „Îndrumătorul cultural” s-a transformat în „Caietul cultural artistic ostășesc”, Ion Aramă ajungând redactor-șef al acestei ultime publicații (n.r.).
În aceast timp a vizitat aproape toate regimentele din România, a intervievat veterani și martori oculari din primul și al doilea război mondial, ale căror relatări le-a folosit în reportajele și romanele sale istorice. Puțini scriitori s-au încumetat să abordeze subiecte atât de complexe precum cele două conflagrații mondiale, subiecte pentru elaborarea cărora munca de documentare a fost enormă.
Tot la București am venit și eu pe lume, Marina, în 1969. Deși Bucureștiul i-a oferit o carieră de succes în cadrul armatei, în 1988 a devenit doctor în filologie cu o lucrare originalǎ despre motivul călătoriei în literatura fantasticā a secolului XIX și a fost avansat la gradul de colonel, tata a rămas toată viața cu nostalgia mării și a oamenilor ei. Cum avea puțin timp liber, ne urca pe mama, pe mine și pe fratele meu în mica lui Dacie 1100 și dădeam o fugă la Constanța sau Mangalia. Acolo, departe de aglomerația Bucureștiului, se relaxa și se simțea în elementul lui, întâlnindu-se cu prietenii din tinerețe.
Jean a continuat să participe în fiecare an la Ziua Marinei și la întâlnirile promoției 1954 a Liceului Militar de Marină. Același dor de mare l-a făcut, după ce s-a pensionat, în 1993 (după ce a fost trecut în rezervă a lucrat în cadrul unor edituri bucureștene precum „Phobos” sau „Detectiv”, a fost membru fondator al revistei Ligii Navale și redactor șef al revistei „Marea Noastră pentru tineret” (n.r.).), să se alăture colectivului de redacție al revistei „Marea Noastră”, publicația Ligii Navale Române, la care a colaborat până când s-a stins fulgerător din viață, în anul 2004.
Cărțile lui Ion Aramă își păstrează și azi prospețimea fiindcă vorbesc despre două lucruri perene: marea și sufletul omenesc. Jean a încercat să descifreze misterul mării sau, după cum l-a numit el, „specificul marin”.
Mi se pare potrivit să închei această sumară retrospectivă cu un citat din romanul „Rapsodie Albastră”, în care protagonista romanului, Anda, încearcă la rîndul ei, să înțeleagă acest mister:
„- Ține-mă-n brațe, Emil, mi-e frig. Și povestește-mi ceva frumos. Despre ce-ai văzut în drumurile tale. Despre golfuri cu apă albastră, cu muzică și miros de mandarine. Despre depărtarea care înghite vapoarele. Le văd mereu cum vin…cresc…trec…se fac mici…dispar…ca niște jucării plutitoare. Dar acolo-i o lume, Emil! Sînt oameni care-ascund la piept o fotografie, care-au lăsat în urmă pe cineva, sînt îndrăgostiți, logodnici, soți. Unde se duc vapoarele? Si cum rabdă oamenii despărțirea? Aveți o taină, voi, oamenii mării. Și tata a fost marinar. De la el știu că există o taină. Care-i taina voastră, Emil? Nu vă e dor, nu sunteți triști, nu oftați după ce-ați lăsat pe țărm? Ce puteri vă țin acolo, departe? De ce nu-ntoarceți vasul după un ceas de mers pe apă, ca să veniți din nou la ce vă cheamă cu adevărat? Vă lăsați pe țărm iubitele…Ce vă poartă departe de ele, de pămînt, de dragoste?
- Altă dragoste, spuse Emil. La fel de puternică. Dragostea de mare” (Ion Aramă, Rapsodie Albastră, Editura Militară, București, 1971, p. 11-12)

Marina QUARTICELLI